Conferința susținută de Theodor W. Adorno la 6 aprilie 1967 la Universitatea din Viena, ale cărei teze, recontextualizate în realitatea Europei zilelor noastre, își vădesc valabilitatea. Textul prelegerii lui Adorno este însoțit de postfața contemporană semnată de istoricul și publicistul Volker Weiß. La fel ca la finalul anilor 1960, când Adorno susținea prelegerea despre renașterea extremismului de dreapta, Europa se confruntă de aproape un deceniu cu un nou avânt al aceluiași tip de discurs politic pe care Adorno îl considera un real pericol la adresa democrației. La fel ca atunci, renașterea mișcărilor extremiste și succesul de care s-au bucurat ori se bucură în unele dintre statele occidentale se datorează tocmai eșecurilor democrației, faptului că ea, așa cum constată Adorno, a rămas în urma propriului deziderat, faptului că echitatea și incluziunea economică, politică și socială au rămas prea des la stadiul de proiect. Și poate că lecția fundamentală a conferinței susținute de Adorno acum mai bine de o jumătate de secol este că, atâta timp cât aceste deziderate fundamentale vor rămâne neîmplinite, democrația europeană se va afla mereu în pericol de a fi sufocată de extremismul de dreapta, chiar dacă el va lua alt chip decât cel de acum o jumătate de veac.
Cărți,multe cărți.
