Duşmanul declarat

„Îmi reproşaţi faptul de a scrie într-o franceză corectă? În primul rând, ceea ce aveam de-i spus duşmanului trebuia să-i spun în limba lui iar nu într-o limbă străină precum argoul. Numai un Céline putea să o facă. A fost nevoie de un medic, de un medic al săracilor, Bardamu, pentru a îndrăzni să scrii în argou. Doar el a putut să schimbe în argou, cu puncte de suspensie, etc., franceza corectă pe care a utilizat-o pentru teza sa de medicină. Ca deţinut, nu puteam să fac acest lucu. Torţionarului trebuia să mă adresez în limba lui. Că această limbă era mai mult sau mai puţin colorată cu expresii de argou nu afecta în mod deosebit sintaxa […] Înainte de a relata nişte fapte atât de deosebite, atât de particulare, nu puteam să le scriu decât într-un limbaj cunoscut de clasa dominantă. Era necesar ca cei pe care îi numesc „torţionarii” mei să mă audă. Prin urmare, trebuia să îi agresez în propria lor limbă. Dacă m-aş fi exprimat în argou nu m-ar fi ascultat.” Sursă: Tact