"Deopotrivă Lenin şi Stalin, precum şi, mai târziu, Mao şi-au folosit puterea pentru a tot stârni revoluţiile şi a guverna. Au vrut să fie mereu mai dialectici decât istoria însăşi, cu un pas înaintea ei. Cea mai mare spaimă a lor era să nu ajungă prea târziu – să nu piardă momentul în care s-a anunţat schimbarea. Această dorinţă de schimbare, de nou început, domnea în Uniunea Sovietică şi după moartea lui Stalin. Curând după aceasta a început de fapt marea destalinizare. Chiar şi menţionarea în public a numelui lui Stalin era atunci interzisă sau cel puţin redusă la un minim absolut, scrierile lui devenind inaccesibile, faptele lui fiind şterse din cărţile de istorie. Şi-a venit apoi epoca Brejnev, epoca aşa-numitei stagnări. De fapt, această epocă a fost varianta sovietică de belle époque – oamenii au început să se plictisească. Partidul a reacţionat la plictiseala lor crescândă cu lozincile staliniste: restructurare şi accelerare ( perestroika i uskorenie). Ca în epoca stalinistă, se gândea şi se practica, drept cale de accelerare, restructurarea, schimbarea sau metanoia. Căci iarăşi se voia o rapiditate mai mare decât a istoriei, decât a timpului.” (Boris Groys)
Cărți,multe cărți.
