Eseul Writing not Typing (subtitlul în limba română: Pledoarie pentru eseul de arhitectură), face parte dintr-un proiect mai amplu al scriitorului de arhitectură, profesor și editor englez, Thomas Weaver. Este vorba despre un cult al eseului, în care o serie de scrieri ale arhitecților, de la Vitruviu până astăzi, sunt examinate dintr-o perpectivă destul de rar întâlnită, și anume forma prozei și calitatea literară a textelor compuse de fiecare dintre aceștia. Pentru a-și susține ideile, autorul recurge la o construcție sofisticată care se sprijină pe o istorie condensată dar fascinantă a scrierilor de arhitectură care îi au pe arhitecți drept autori. Evocarea încă de la început a figurii marelui scriitor american Truman Capote și a distincției pe care acesta o stabilește între două tipuri de scriere, writing – textul studiat și construit cu atenție, și typing – textul neasumat, așternut mecanic în pagină fără nicio emoție – reprezintă cheia de lectură necesară și, mai mult decât atât, stabilește, fără echivoc standardele literare de referință cu care Weaver lucrează pentru a-și construi pledoaria. Astfel, Writing not Typing, în contextul unei lumi dominate de puterea imaginilor, ne atrage atenția asupra puterii pe care o are cuvântul ce poate crea lumea, poate schimba arhitectura și percepțiile asupra ei, deschizând un drum obligatoriu, pe care arhitecți și editori îl au de făcut împreună, prin cărți și publicații de arhitectură care ar trebui în întregime regândite sau rescrise astfel încât atenția celor care le citesc să fie captată deopotrivă de proză, de frumusețea textului și de idei.
Cărți,multe cărți.
