„Aurel Dumitraşcu e un inadaptabil al „lagărului de concentrare comunist“. Adaptaţii erau cei care nu creau probleme, care se aşezau cuminţi la coadă la ulei, zahăr, măsline, convinşi că în toată lumea e o criză dureroasă de săpun, de cărţi esenţiale şi de citrice, după care lunecau în sânul familiei, ferindu-se să iasă în relief cu ceva, mândri de anonimatul atât de drag partidului. Aurel Dumitraşcu însă îşi pune probleme. Se trezeşte încet, dar ireversibil. În intimitatea sa, el începe să combine „elementele necredinţei“ şi observă că totul se transformă sub presiunea lor. Jurnalul e mărturia acestei treziri, simptomatică pentru o întreagă generaţie.” – Adrian Alui Gheorghe
Cărți,multe cărți.
