Cartea autobiografică a lui Jung – una dintre cele mai tulburătoare piese memorialistice ale secolului XX – este săracă în fapte de viaţă exterioară: schiţa copilăriei într-o familie de pastori, o trecere în revistă a practicii de medic psihiatru, întâlnirea cu Freud, construirea turnului de la Bollingen, câteva călătorii în locuri exotice (Africa, India). Dar pe fundalul acestor sumare evenimente exterioare se desenează conturul viguros al unei alte vieţi, de infinită bogăţie. Treptele ei cronologice sunt intuirea, de la o vârstă incredibil de fragedă, a unei entităţi psihice autonome, formidabila coliziune cu inconştientul, târzia lui autorealizare („Viaţa mea, spune Jung de la bun început, este povestea unei realizări de sine a inconştientului”). Această „a doua” viaţă, cea lăuntrică, s-a exprimat în vise, viziuni, călătorii în spaţii extramundane, experienţa nemijlocită a lui Dumnezeu – toate mărturisite public de Jung, alături de premoniţiile sale asupra viitorului umanităţii şi de gândurile cele mai intime despre religie, numai în Amintiri. Şi din aceleaşi experienţe lăuntrice s-a născut originala operă jungiană. Considerându-le incompatibile cu contribuţia sa ştiinţifică, Jung nu şi-a inclus Amintirile în corpusul Operelor complete. Şi totuşi, această carte autobiografică rămâne cea mai bună introducere în psihologia analitică jungiană: aici pot fi găsite originea şi semnificaţia conceptelor ei fundamentale – de la „inconştient colectiv” şi „arhetipuri” până la „individuaţie”.
Cărți,multe cărți.
