Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit. Corespondenţă inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle

„Cititorul are șansa de a se întîlni cu niște documente care, pe lîngă inestimabila lor valoare de istorie literară, sînt și un extraordinar document uman. În felul acesta, se vor risipi, sînt convinsă, multe speculații privind atît superficialitatea Veronicăi, cît și lipsa de entuziasm, în destule împrejurări, a poetului. Se poate constata, din­colo de orice tăgadă, că marea poveste de iubire n-a fost o simplă mitizare a unor hagiografi mai mult sau mai puțin inocenți, ci o veritabilă comuniune sufletească.” (Christina Zarifopol-Illias) „Cînd gîndesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi și nu mai găsesc cuvinte să-ți spun ceea ce de-o mie de ori ți-am spus: că te iubesc... Veronică dragă, au n-am fost noi prea fericiți într-o lume, în care fericirea nu poate exista? Este în lumea asta destul loc pentru atîta iubire cîtă o avem? Nu este amorul nostru o anomalie în ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cată să fim pedepsiți? Se potrivește amorul și suferințele noastre cu o lume în care basseța, invidia, răutatea domnesc peste tot și pururea?”