„Am început publicarea jurnalului lui Aurel Dumitraşcu pornind de la anul 1982, în momentul în care i se „moşea“ cartea la editură, când certitudinea cărţii îl face să privească lumea de la „înălţimea“ celor optzeci de pagini îndelung pritocite de editori, politruci, cenzori etc., când cunoaşte scriitori adevăraţi, când miturile Nichita Stănescu şi Virgil Mazilescu se risipesc înainte de a-şi consuma uimirea că le-a descoperit… corporalitatea, când începe să intuiască faptul că propria libertate e captivă în somnul celorlalţi. Şi cum să trezeşti o lume cu un pumn de metafore şi cu câteva gesturi de nesupunere în faţa a ceva care n-are chip şi care e doar o sumă de interdicţii?” – Adrian Alui Gheorghe
Cărți,multe cărți.
