Adunați laolaltă atâția muribunzi în același spital, fără sedative ar crea o atmosfera de infern. Durerile atroce, răul care -i macina pe dinlăuntru ar putea să incendieze cu focul lor acest loc. Mulți au vedenii, iar dacă nu li s-ar induce somnul, moleșeala , anestezia, vedeniile lor s-ar aglomera atât de mult , încât ar umple saloanele, holurile, întreg spitalul, s-ar alia în carduri , găști , triburi, armate întregi care ar începe să se războiască între ele, ar pune stăpânire pe spital, ar lua captivi, ar alunga sau ar jertfi doctorii și asistentele, i-ar goni pe însoțitorii muribunzilor afară ori i-ar jupui de vii, iar de la o vreme gherila vedeniilor ar porni în marș spre cucerirea lumii din afara spitalului, a cartierului, a ora șului , a întregului univers. ... Dar așa , e liniște . La ora trei noaptea pe hol nu se aude un mâlc . Bolnavii suferă decent. Muribunzii își trag agonia în liniște , somnolenți , năuci sau sedați cu totul. În solemnitatea artificială a acelei liniști controlate chimic și tehnic, totuși când și când se aud vaiete, icnete, oftari prelungi, gafaituri și horcăituri prin câte -un salon . Asistentele și infirmierele schimbă perfuziile înainte de miezul nopții , îi spală pe bolnavi , pregătindu -i de noapte, câte unuia ii injectează calmant în venă , că să poată dormi ori măcar să nu se frământe prea tare , iau teste de glicemie, temperatură , fac injecții , înlocuiesc pungile cu urină , împart pastile , după care se retrag, iar viața muribunzilor merge înainte prin furcile suferinței anesteziate, mute , pentru încă niște ore, pentru unii dintre ei până dimineață , când aceleași asistente și infirmiere la ora șase vor repeta operațiunile . E o colonie de agonici placizi, păziți de tuburi de oxigen și perfuzii ca de niște îngeri străjeri . Acești îngeri mecanici le picură balsam în venă , că să le ostoiască durerea, să -i învăluie somnul cu faldurile lui zdrelite, le suflă boare subțire de viață în nări cât să le mai țin ă sufletul lipit de plămâni , de inima , de sânge , de nervi și de oase încă un pic de vreme. Cu capetele înfundate -n pernă și gurile căscate , bolnavii răsuflă greu, iar de la răul ce colcaie-n organe, în vintrele și oasele amorțite de leacuri, aerul se învinețește în jurul gurii lor, peste fetele lor duhnește apăsarea agoniei înecate , iar ochii sufletelor le sunt încercănați de durere și neputință .
Cărți,multe cărți.
