Nimăre nu mă gonea, dar mie mi se părea că mă prinde şi mă duce la domnitoru Caragea şi mă pune în ţapă, pentru că adesior sîmbătile punea în ţapă pe hoţi. Am privit şi mă luasi frica; tot sîmbăta pe vinovaţii la puşcărie, la unii tăia mîinile cu satîru, la unii tăia nasu şi urechile, legaţi cu mîinile dindărăt, numai scutura din cap. Tînărul care își scrie amintirile din vremea ciumei lui Caragea este un personaj coborît din Ciocoii vechi și noi sau din Scrisorile lui Ion Ghica. Lipsit însă de ambiția și de machiavelismul acelora, Tache Merișescu rătăcește printr-o lume nestatornică și plină de primejdii; soarta i-o fac relațiile de familie, bunul-plac al înaltelor obraze și, mai presus de toate, întîmplarea. Băiat de casă la boier, amant al cuconiței, calfă la București, edecliu la Țarigrad, negustoraș prin porturile Levantului, el ne lasă o mărturie neprețuită din secolul fanariot – secol pe care îl cunoaștem mai mult din scrierile călătorilor străini ori din amintirile cețoase ale nepoților celor care l-au trăit. Manuscrisul pe care Constanța Vintilă-Ghițulescu îl scoate astăzi la lumină va deveni o piesă de neocolit în istoria literaturii noastre premoderne. Pe copertă, scenă din Bucureştii începutului de secol XIX: Biserica şi Hanul Greci
Cărți,multe cărți.
