„De-a lungul veacurilor, omul a căutat ceva dincolo de sine, ceva dincolo de bunăstarea lui materială: ceva pe care îl numim adevăr, Dumnezeu sau realitate, ceva în afara timpului, ceva care să nu poată fi tulburat de împrejurări, de gândire sau de corupția omenească. Omul și-a pus dintotdeauna întrebarea: „Ce rost au toate astea? Are viața vreun înțeles cât de mic?". Azvârlit în imensa confuzie generată de conflicte, revolte, brutalități, nesfârșite războaie religioase, ideologice, naționale, el se întreabă cu un sentiment de adâncă și durabilă frustrare: ce este de făcut, cum se poate ieși din toate acestea, ce înseamnă viața, și dacă există ceva dincolo de ea? Și negăsind acel lucru de nenumit, cu o mie de denumiri, pe care l-a căutat întotdeauna, omul a recurs la credință – credință într-un salvator sau într-un ideal –, însă credința naște necontenit violență. În această neîncetată luptă pe care o numim viață, noi încercăm să stabilim un cod de comportament adaptat societății în care am fost crescuți, fie că este vorba de o societate comunistă, fie că este o așa-zisă societate liberă. Noi ne supunem anumitor reguli de conduită, considerându-le ca o parte din tradiția noastră. Privim mereu către altcineva ca să aflăm care conduită este bună sau rea, care mod de gândire este corect sau greșit și, conformându-ne acestui model, conduita și gândirea noastră devin mecanice, răspunsurile noastre devin automate. Dar nu vom afla niciodată noul până când nu vom învăța cum să ne eliberăm de povara trecutului, de povara cunoscutului.” - J. Krishnamurti
Cărți,multe cărți.
