Viața mea și psihanaliza

Viața mea și psihanaliza, publicată prima dată în 1925, este scrisă de Freud în bine-cunoscutul său stil convingător, direct și sincer. Pe lângă colaborările și controversele mai mult sau mai puțin aprinse avute cu diferite figuri marcante ale psihologiei moderne, printre care și C.G. Jung, Freud își expune propria dezvoltare intelectuală și profesională, ce coincide practic cu nașterea și dezvoltarea conceptelor și a metodei psihanalizei. În cuvintele sale (scrise în 1935), „aceste pagini sunt străbătute de două teme: povestea vieții mele și istoria psihanalizei; ele sunt strâns întrețesute. Această autobiografie arată în ce fel a ajuns psihanaliză să reprezinte întregul conținut al vieții mele și presupune în mod corect faptul că nicio experiență personală nu prezintă interes în comparație cu relațiile pe care le am cu această știință.” „Mulți dintre colaboratorii acestei serii autobiografice își încep demersurile prin câteva observații privitoare la particularitatea și dificultatea sarcinii asumate. Eu cred că sarcina mea este însă și mai complicată, întrucât am mai publicat de câteva ori studii asemănătoare cu cel care mi s-a comandat acum, iar natura subiectului cere ca rolul meu personal să fie pus în valoare în mai mare măsură decât de obicei sau decât este necesar în cazul unei lucrări de acest gen. În 1909, la Clark University din Worcester (Massachusetts), am susținut o serie de cinci conferințe, în care am expus pentru prima dată conținutul psihanalizei și evoluția ei în timp. Am fost invitat la această instituție academică cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la înființarea universității. De curând, am rezistat tentației de a oferi unei publicații americane un articol cu un conținut similar conferințelor, întrucât publicația „Despre începuturile secolului XX” recunoscuse importanța psihanalizei, dedicând acestei științe un capitol special. Între cele două se poate intercala o lucrare: Despre istoria mișcării psihanalitice (Zur Geschichte der psychoanalytischen Bewegung), apărută în anul 1914, care conține de fapt tot materialul esențial a ceea ce urmează să spun în paginile următoare. Întrucât nu doresc nici să mă contrazic, nici să mă repet prea mult, voi încerca să găsesc o nouă formulă de compromis între expunerea subiectivă și cea obiectivă, între discursul biografic și cel istoric.” - Sigmund Freud