Viata mea si psihanaliza

„Viata mea si psihanaliza", publicata prima data in 1925, este scrisa de Freud in bine-cunoscutul sau stil convingator, direct si sincer. Pe langa colaborarile si controversele mai mult sau mai putin aprinse avute cu diferite figuri marcante ale psihologiei moderne, printre care si C.G. Jung, Freud isi expune propria dezvoltare intelectuala si profesionala, ce coincide practic cu nasterea si dezvoltarea conceptelor si a metodei psihanalizei. In cuvintele sale (scrise in 1935), „aceste pagini sunt strabatute de doua teme: povestea vietii mele si istoria psihanalizei; ele sunt strans intretesute. Aceasta autobiografie arata in ce fel a ajuns psihanaliza sa reprezinte intregul continut al vietii mele si presupune in mod corect faptul ca nicio experienta personala nu prezinta interes in comparatie cu relatiile pe care le am cu aceasta stiinta”. * „Multi dintre colaboratorii acestei serii autobiografice isi incep demersurile prin cateva observatii privitoare la particularitatea si dificultatea sarcinii asumate. Eu cred ca sarcina mea este insa si mai complicata, intrucat am mai publicat de cateva ori studii asemanatoare cu cel care mi s-a comandat acum, iar natura subiectului cere ca rolul meu personal sa fie pus in valoare in mai mare masura decat de obicei sau decat este necesar in cazul unei lucrari de acest gen. In 1909, la Clark University din Worcester (Massachusetts), am sustinut o serie de cinci conferinte, in care am expus pentru prima data continutul psihanalizei si evolutia ei in timp. Am fost invitat la aceasta institutie academica cu ocazia implinirii a douazeci de ani de la infiintarea universitatii. De curand, am rezistat tentatiei de a oferi unei publicatii americane un articol cu un continut similar conferintelor, intrucat publicatia „Despre inceputurile secolului XX” recunoscuse importanta psihanalizei, dedicand acestei stiinte un capitol special. Intre cele doua se poate intercala o lucrare: „Despre istoria miscarii psihanalitice” (Zur Geschichte der psychoanalytischen Bewegung), aparuta in anul 1914, care contine de fapt tot materialul esential a ceea ce urmeaza sa spun in paginile urmatoare. Intrucat nu doresc nici sa ma contrazic, nici sa ma repet prea mult, voi incerca sa gasesc o noua formula de compromis intre expunerea subiectiva si cea obiectiva, intre discursul biografic si cel istoric.”