Izvorul Iubirii povestește cu admirație, respect, bucurie și pe alocuri cu umor, într-un limbaj apropiat de inima omului contemporan, despre Hristos ca Arhetip divin descoperit lumii, a cărui imagine este menită să ne ajute să ne vindecăm de înstrăinarea de Spirit adusă de modernitate, prin crearea unui pod atât ideatic, cât și practic, între minte și spirit. Părintele Maximos, episcop, călugăr charismatic și îndrumător duhovnicesc, vocea principala din cărțile lui Markides, vorbește despre Ecclesia ca „spital duhovnicesc” având misiunea de a ajuta oamenii să-și depășească boala existențială. Adesea punând în oglindă abordarea psihologică și cea religioasă, dialogurile din carte parcurg discuții în care părintele Maximos explică ce înseamnă askesis sau exercițiile spirituale (postul, rugăciunea sistematică și fără încetare, studiul scripturilor și al vieților sfinților etc.) pentru restaurarea întregii umanități și a sănătății spirituale; explică necesitatea metanoiei sau a pocăinței, transformarea fundamentală a modului în care simțim și gândim, schimbarea radicală a viziunii despre lume; explică pe înțelesul publicului larg ce sunt roadele Duhului [agape (dragoste), chara (bucurie), eirene (pace), makrothymia (îndelungă răbdare), chrestotis (bunătate), agathosyne (facerea de bine), pistis (credință), praotes (blândețe) și engratea (înfrânare)] și cum practica Rugăciunii Inimii ne poate dezvălui darurile Duhului. În Izvorul Iubirii, această Cale Întreită a creștinismului răsăritean își dezvăluie metoda iar strădania duhovnicească devine un drum limpede, accesibil oricărui trăitor ce caută să facă pași înapoi spre propria natură luminoasă, în profunzimea ființei, acolo unde bucuria prezenței lui Dumnezeu îndulcește durerea omenească.
Cărți,multe cărți.
