„Domnul cel iubitor este aici. Cum aș putea îngădui să‑mi pătrundă în inimă chiar și o umbră de răutate? Fie ca toată răutatea din mine să piară, iar inima mea să se umple de mireasma cea bună a nerăutății! Biruiască‑te pe tine dragostea lui Dumnezeu, diavole cel plin de răutate, cel ce ne îndemni pe noi, cei răi după firea cea căzută, către tot răul! Nimic nu poate ucide mai grabnic și trupul, și sufletul ca răutatea. Ea pustiește, zdrobește și chinuiește. Nimeni dintre cei legați de răutate să nu cuteze a se apropia de jertfelnicul Dumnezeului dragostei! Oriunde m‑aș afla, de îndată ce‑mi înalț ochii inimii mele dintru a mea amărăciune către Dumnezeu, Iubitorul de oameni răspunde fără de întârziere credinței și rugii mele și mâhnirea mi se risipește numaidecât. El îmi este aproape în toată vremea și în tot ceasul. Atâta doar că nu‑L văd, dar Îl simt viu în inima mea. Întristarea este moartea inimii și este o cădere de la Dumnezeu. Când inima ți‑e largă, întru ea domnește pacea. Având o credință vie întru El, înțelegi cum nu se poate mai limpede că Domnul se află necontenit lângă tine și viază întru tine. Ce mijlocitor ori ce înger ne‑ar putea izbăvi de păcate și de necazuri? Nimeni, fără numai Unul Dumnezeu! Cunosc aceasta din proprie cercare. Să iei aminte întreaga‑ți viață la inima ta! Caută spre ea cu luare‑aminte, ascultând‑o și străduindu‑te a descoperi ce o împiedică să se unească cu Dumnezeu, Cel Ce este izvorul tuturor bunătăților. Aceasta va fi știința științelor, însă cu ajutorul lui Dumnezeu lesne vei putea afla ce te desparte de Domnul și ce te apropie și te unește cu El. Despre aceasta poate da mărturie inima însăși, atât cea aflată în unire cu Dumnezeu, cât și cea care s‑a despărțit de El. Diavolul se căznește cu tot chipul să se pună stavilă între inima noastră și Dumnezeu și ne depărtează de Domnul prin patimi sau prin pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții.”
Cărți,multe cărți.
