Cartea lui Agamben este structurată în 4 capitole (1. Martorul, 2. « Musulmanul », 3. Ruşinea, sau despre subiect, 4. Arhiva şi mărturia) în care se propune « un fel de comentariu perpetuu al mărturiei », o deconstrucţie sistematică a mărturiei supravieţuitorului, a modului în care aceasta se produce şi se consemnează, a valorii etice şi juridice a mărturiei, a problemei responsabilităţii supravieţuitorului în calitatea lui de martor al celor petrecute sub ochii lui, a evaluării martorului în calitatea lui de supravieţuitor, a identificării locului şi subiectului mărturiei. Urmând demersul epistemologic foucaultian dezvoltat în Arheologia cunoaşterii, Agamben defineşte arhiva ca fiind planul enunţării, ca sistemul relaţiilor dintre spus şi nespus, fiind « masa non-semanticului din orice discurs, marginea obscură ce înconjoară şi limitează orice luare de cuvânt concretă ». Mărturia, prin opoziţie cu arhiva, este relaţia dintre o posibilitate de a spune şi faptul de a avea loc, se poate institui numai prin intermediul relaţiei sale cu o imposibilitate de a nu spune.
Cărți,multe cărți.
