Imparatia si gloria

Giorgio Agamben Împărăția și gloria. Pentru o genealogie teologică a economiei și a guvernării.(Homo sacer II, 4)– din introducere: „Acest studiu își propune să analizeze modurile și motivele pentru care puterea a ajuns să ia în Occident forma unei oikonomia, adică a unei guvernări a oamenilor. Ca atare, el merge pe urmele cercetărilor lui Michel Foucault asupra genealogiei guvernamentalității, dar încearcă totodată să înțeleagă rațiunile interne pentru care aceste cercetări nu au fost duse la bun sfârșit. Umbra pe care interogația teoretică asupra prezentului o proiectează asupra trecutului trece aici cu mult dincolo de limitele cronologice pe care Foucault le-a trasat genealogiei sale, atingând primele secole ale teologiei creștine, care cunosc o primă, incertă elaborare a doctrinei trinitare sub forma unei oikonomia. A situa guvernarea în locus-ul său teologic din oikonomia trinitară nu înseamnă a încerca să o explicăm printr-o ierarhie de cauze, ca și cum teologiei i-ar reveni în mod necesar un rang genetic mai originar; ci înseamnă, în schimb, a arăta felul în care dispozitivul oikonomiei trinitare poate constitui un laborator privilegiat în care să urmărim funcționarea și articularea – totodată internă și externă – a mecanismului guvernamental. Întrucât aici elementele – sau polaritățile – în care se articulează acest mecanism apar, așa-zicând, în forma lor paradigmatică. Investigația asupra genealogiei – sau, cum se spunea odinioară, asupra naturii – puterii în Occident, începută acum mai bine de zece ani prin Homo sacer, ajunge astfel la un nod decisiv în toate sensurile. Structura duală a mecanismului guvernamental, care în Starea de excepție (2003) se manifestase în legătura dintre auctoritas și potestas, ia aici forma articulării dintre Împărăție și Guvernare și, în cele din urmă, ajunge să interogheze relația însăși – care inițial nu fusese luată în considerare – dintre oikonomia și Glorie, dintre putere ca guvernare și administrare eficientă și putere ca regalitate ceremonială și liturgică, două aspecte care au fost, în mod bizar, neglijate atât de filosofii politici, cât și de politologi. Chiar și studiile istorice asupra însemnelor și liturghiilor puterii, de la Peterson la Kantorowicz, de la Alföldi la Schramm, au omis să interogheze această relație, lăsând deoparte chiar cele mai evidente întrebări: De ce puterea are nevoie de glorie? Dacă ea e, în mod esențial, puterea și capacitatea de a acționa și guverna, de ce ia forma rigidă, incomodă și „glorioasă” a ceremoniilor, aclamațiilor și protocolurilor? Care este relația dintre economie și Glorie? Aceste întrebări, care în sfera investigațiilor politice sau sociologice par să nu admită decât răspunsuri triviale, odată redate dimensiunii lor teologice, ne-au permis să surprindem în relația dintre oikonomia și Glorie ceva precum structura ultimă a mecanismului guvernamental al Occidentului.