Filosofia romana apare mai tarziu decat altele, din acelasi timp istoric. Grecii, bunaoara, aveau cateva secole de filosofie si un rafinament de speta rara, cand romanii fac primele gesturi de reconstructie a lumii dupa regulile iubirii de intelepciune. Chiar daca am impinge cu mult inapoi, catre Ennius, inceputurile filosofiei romane, si acestea ar fi cam la un secol si mai bine dupa ce grecii intrasera in nemurire cu Platon, cu Aristotel.
Faptul in sine, recunoscut, nu are nimic devalorizant, cum nici invers, arhaicitatea nu confera superioritate in mod absolut si, parca, natural. Fiecare popor intra in istorie in timpul sau, isi are timpul sau si, deci, sansa sa. Mai devreme nu este un privilegiu si nici mai tirziu o privatiune.
O cultura este majora sau minora nu neaparat dupa varsta, nici dupa ?dimensiuni?. Mai inainte, in ordinea importantei, trebuie sa treaca alt criteriu, ?calitativ-structural? (Lucian Blaga, Trilogia culturii, p. 262). In urmare, poate fi majora sau minora dupa cum se construieste, ca un ?cosmoid? sau, altfel spus, dupa sansele pe care singura si le da sau si le descopera de a face, daca se poate spune asa, concurenta ontologica lumii in sine.
Impresia de lume configurata prin analogie cu sistemul filosofiei grecesti, dar asa cum aparea aceasta unui observator aflat la capatul ?dincoace? al verticalei, este atat de puternica incat tot ceea ce se va fi facut inainte de Cicero, pare sa-si paraseasca locul istoric pentru altul sistematic. Altfel spus, cand te apleci asupra filosofiei in determinatie romana, simti ca singura istorie posibila, cel putin in acest caz, este cea sistematica si ca nu in simpla ordine a succesivelor. Esti repede constrans sa incepi istoria ca sistem a filosofiei romane cu Cicero, deci cu acela care i-a identificat universul, ca numai dupa aceea, sa poti lua in seama forme si evolutii anterioare temporal acestui moment de taietura istorica si epistemologica.
De la intemeierea cetatii, asadar, in ordinea filosofiei, inseamna de la Cicero.
Cărți,multe cărți.
