Prin neînțelegere vom înțelege un tip determinat de situație de vorbire: cea în care unul dintre interlocutori totodată înțelege și nu înțelege ceea ce spune celălalt. Neînțelegerea nu este conflictul dintre cel care spune alb și cel care spune negru. Este conflictul dintre cel care spune alb și cel care spune tot alb, însă nu înțelege prin asta același lucru sau nu înțelege că celălalt spune același lucru sub numele albului.Neînțelegerea nu este o necunoaștere. Conceptul de necunoaștere presupune ca unul sau celălalt dintre interlocutori sau ambii – ca urmare a unei simple ignoranțe, a unei disimulări premeditate sau a unei iluzii constitutive – să nu știe ce spune el sau ce spune celălalt. Neînțelegerea nu este nici proasta înțelegere bazată pe imprecizia cuvintelor. O veche înțelepciune deplînge faptul că ne înțelegem prost deoarece cuvintele pe care le schimbăm sunt echivoce și ne cere ca, măcar acolo unde adevărul, binele și dreptul sunt în joc, să încercăm să atribuim fiecărui cuvînt un sens bine definit, unul care să-l deosebească de toate celelalte, renunțînd la cuvintele care nu desemnează nicio proprietate definită sau la cele care nu pot scăpa confuziei omonimice. Se întîmplă uneori ca această înțelepciune să ia numele de filozofie și să dea această regulă de economie lingvistică drept exercițiul privilegiat al filosofiei. Se întîmplă și invers, ca ea să denunțe în filosofie furnizorul însuși al unor cuvinte goale și al unor omonime ireductibile și să propună fiecărei activități umane să se înțeleagă în sfîrșit pe sine, epurîndu-și lexicul și conceptualitatea de toate piedicile filosofiei.Jacques Rancière
Cărți,multe cărți.
