Al doilea şi ultimul volum din Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române încheie analiza literaturii române omologate valoric, în special a aceleia din perioada interbelică. Metodologia a rămas aceeaşi ca în primul volum – o istorie stilistică a principalelor opere literare româneşti, cu accent special asupra capodoperelor, tot mai numeroase în intervalul dintre cele două războaie. Perioada interbelică românească, ce cuprinde doar un sfert de secol (1919-1944), este privită drept perioada de vîrf a literaturii noastre. Prelungită şi după anul 1944 prin ceea ce ulterior s-a numit „generaţia pierdută”, literatura interbelică şi-a pus decisiv amprenta asupra multor scriitori semnificativi afirmaţi în anii dictaturii comuniste. În acest al doilea volum, greutatea specifică a Interbelicului se observă prin numărul autorilor trataţi monografic: el se ridică la 24 (pentru un interval de numai 25 de ani), în timp ce perioada de aproximativ două secole şi jumătate tratată în volumul I (1673-1918) prilejuieşte reţinerea a 42 de nume. Proporţia rămîne elocventă în sine. Cele două volume ale Scurtei istorii urmăresc realizarea unei panorame a literaturii române reduse la esenţial, înfăţişată sub forma unui text accesibil şi lizibil el însuşi în regim de proză literară. Un compendiu universal fixînd literatura noastră în ansamblul literaturii europene, punînd la dispoziţia celor interesaţi specificul principalilor scriitori români şi apreciind valoarea lor la o scară ideală. Prin urmare, un manual de bază care să formuleze perspective contemporane asupra întregii noastre literaturi, aşa cum se schiţează ea la începutul secolului XXI. Şi, poate, mult după aceea.
Cărți,multe cărți.
