Debutul surprinzător de târziu, la senectute, al poetului Nicolae Croitoru ne înfăţişează un meşter artist al cuvintelor potrivite, astfel încât versurile lui scânteiază în metafore rare, picturale, înmiresmate, ocrotitoare ale meditaţiei provocate de o biografie bogată, complexă, neostenit trăită intens, grav, adeseori pe muchie de cuţit şi necontenit responsabilă. Poetul intră în arenă sigur şi stăpân pe deplin pe mijloacele pe care cutezător şi le-a ales, cunoscător al miezului mustos al cuvântului dezghiocat şi, nu o dată, luminat atât de original, încât putem vorbi de o artă inspirată de bucuria şi smerenia marilor scrieri. Dar tocmai aici stă şi noutatea şi modernitatea acestei poezii care îţi aminteşte sintagma fericit definind limba română ca „un fagure de miere”. „Mă mai răsfiram în ploi Printre clăile de grâu Cu-n albastru de trifoi.”
Cărți,multe cărți.
