O aruncare de Zaruri este un algoritm al mântuirii pur literare, fără sprijinul niciunei transcendențe. Dacă în Igitur, poetul „jucat”, performat, asumat de către Mallarmé până la urmă ezită și nu aruncă zarurile, în Aruncare el „se aruncă”, decide, întrerupe ezitarea, se încredințează finit Hazardului infinit. Va reuși, nu va reuși, nu se știe, nu este sigur. „Poate”, „dacă”, spune Poemul, care începe pur ipotetic-demonstrativ, printr-o formulă din textele de matematică: „fie ca”. Nimic nu e sigur, de-asta singura șansă e să ne resorbim în marea Hazardului, să devenim una cu magma de posibilități ale epocii, cu atât mai mult atunci când o agită furtuna, amestecând amplificat, cosmic, zarurile.
Cărți,multe cărți.
