Trebuie spus: ceea ce poeţii şi artiştii, de la romantici până în zilele noastre, au făcut şi continuă să facă este enorm: ei au simţit îmbătrânirea limbii: greutatea miilor de ani pe care o purta în sânge; au dat memoriei măsura angoasei lor şi, în acelaşi timp, prin intermediul unor eforturi crude şi dure, au primit puterea de a-i da limbii libertatea de a se emancipa în sine însăşi în acelaşi ritm în care este afirmată. Numai poezia – am învăţat-o într-un mod teribil, ştiu –, poezia singură îl poate recupera pe om, de la primul până la ultimul, prin acumulare de dizgraţii, iar natura domină raţiunea şi omul nu se poate armoniza cu opera proprie dacă nu se lasă în voia Elementului.
Cărți,multe cărți.
