“Cartea mării, Cartea morții și Cartea iubirii sunt cele trei cicluri pe care Emilia Ivancu le construiește poetic drept Cărți ale vieții, în acest nou volum de versuri, prin care mai urcă o treaptă în devenirea sa creatoare. Primul text s-ar putea citi ca o artă poetică: „Așa am început să scriu / despre cum am început să vorbesc limba aerului și a apei, / a pământului și a focului.” (Somn de cântec) Avem în față (cum avem și în celelalte volume) o lirică a elementelor, iar poemul, așa cum îl concepe autoarea lui, este limba acestora, limbă născută din nevoia de a percepe lumea drept poem, drept cântec. Apa și focul, pământul și aerul vorbesc oamenilor în limba lor, prin transfigurări secunde, precum oceanul-marea-râul-valul-izvorul-fântâna sau pasărea, delfinul, castanul, steaua, piatra, umbra – motive recurente în textele Emiliei Ivancu. Deși par „separate” tematic, cele trei cărți comunică prin motive care se cer purtate și inspirate de mai multe texte: nașterea lumii, nașterea omului sau nașterea poemului comunică o iubire care scapă înțelegerii imediate, o iubire a cărei alternative nedorită e nimicul, neantul, iadul-văzut-ca-lipsă-a-iubirii. Înțelegerea aceasta ar putea fi învățată.” (extras din din Prefața semnată de Georgeta Orian).
Cărți,multe cărți.
