„Corectitudinea politică este acea boală cu transmitere mintală care desființează diferența și pune în locul ei mediocritatea călduță.“ — RADU PARASCHIVESCU Adio, pitici. Bun venit, entităţi cu dezavantaj vertical. Adio, femeie şi bărbat. Bun venit, entităţi cu drepturi egale. Adio, trăsături, bun venit, deşert al gândului şi al expresiei. Până la urmă, adio, nuanţă şi stil. Bun venit, uniformitate şi imbecilizare. Ăsta e mesajul pe care-l trimite, to whom it may concern, James Finn Garner. Aşezarea unor poveşti celebre ale copilăriei sub lupa corectitudinii politice semnalează un pericol care circulă, de câtăva vreme, prin toate cercurile: pericolul unei gândiri conformiste şi şablonarde. Al unui limbaj castrat şi castrator. Corectitudinea politică este, pentru James Finn Garner şi pentru cei care gândesc mai departe cu mintea lor, un amestec de îngustime vinovată şi precauţie laşă. Şi chiar dacă tenorii de pe această scenă vor cânta mai departe, pulmonar şi imperativ, „Aria şanselor egale“, publicul le va sesiza falsetul. Împotriva acestui moft devenit flagel, James Finn Garner îşi ia un aliat de preţ: umorul. Poveşti corecte politic de adormit copiii e o carte veselă despre o tristeţe iscată, ca în atâtea rânduri ale istoriei, de răul pe care-l fac oamenii pretinzând că fac bine. Căci în clipa când o femeie nu mai e superbă, ci „dispune de o frumuseţe peste medie“, e limpede că s-a stricat ceva în plămada acestei lumi.
Cărți,multe cărți.
