Înţelepciunea inimii alege pentru cititorul împătimit al lui Henry Miller un melanj de povestiri şi eseuri, probă a unei versatilităţi stilistice pe care scriitorul american o poate oricînd dovedi. Prin rîndurile sale, Miller îşi dezveleşte cu candoare sufletul, scrie sincer, „din inimă”, evitînd orice manierism sau îngrădire stilistică ce ar putea obtura expresia adevărurilor sale. „La început, visam să fiu rivalul lui Dostoievski. Speram să ofer lumii nişte conflicte sufleteşti uriaşe, întortocheate, care s-o impresioneze la culme. Dar pînă să ajung prea departe, mi-am dat seama că evoluasem pînă undeva, dincolo de Dostoievski – dincolo în sensul degenerării. La generaţia noastră, problemele sufletului au dispărut sau, mai curînd, apar sub o înfăţişare ciudat de distorsionată chimic. Noi avem de-a face cu elemente cristaline ale sufletului dispersat şi zdrobit.” (Henry Miller) „În viziunea lui Miller, umanitatea a ajuns într-un moment în care a uitat să trăiască; nu face decît să existe, luîndu-şi propriile gînduri şi temeri drept realitate. Tot astfel, arta, cîndva un extraordinar instrument de expresie a umanului, a decăzut, a devenit un simplu obiect decorativ, făcut să ascundă eşecul oamenilor. Precum un taur care dă buzna printre porţelanurile literaturii, cărţile lui Miller distrug această stare maladivă cu puterea unui antidot.” (The Guardian)
Cărți,multe cărți.
