Cred, după ce am cunoscut-o mai bine, că, dincolo de asta, secretele ei sunt seninătatea şi credinţa că nimic nu e imposibil. Cu aceste arme în chip de aură naturală şi, în plus, stârnită de o insaţiabilă nevoie de a povesti (povestirea ca act de specială diplomaţie, de punere în acord a verosimilului cu ficţiunea), Elena Dumitrescu-Nentwig a început să scrie literatură. După două aventuri editoriale notabile – un roman şi o carte de basme simple, simple, menite să-i enerveze pe „oamenii gravi, gravi şi să-i distreze pe copiii mici, mici” – revine cu un alt roman. O istorie despre dramele alterităţii, despre infernul din noi şi din ceilalţi, despre condiţia de minoritar etern suspect într-o Europă care se vede silită să-şi divulge limitele democratice. O mică Ţiganiadă veselă şi tristă, „eroi-comică” şi gravă, care ne poartă din şatra Lieştiului valah până, hăt, la fruntariile Germaniei, în Hamburg, cu escală provizorie în Lisabona. Daniel Nicolescu
Cărți,multe cărți.
