Daca ar fi sa caracterizez intr-un mod distinctiv personalizant versurile si prozele lui Aurelian Ghelase, as spune ca la niciun alt autor nu am intalnit o mai mare densitate a pieselor autoironice. Aceasta atitudine atesta distanta estetica fata de propria-i existenta si survolare meditativa, plananta a lumii si a timpului sau. As putea cita aproape oricare epigrama centrata in jurul persoanei intai singular. Ma opresc mai intai la una dintre cele dedicate ?Unui oftalmolog?: ?Si daca dansul m-a tratat/ cand m-au trimis parintii,/ azi sunt un om mai luminat/ ca-l vad cu ochii mintii." Iata si o alta autociupitura in chip de sansa divina: Norocului meu ? ?Aproape de blocul meu/ S-a deschis o carciumioara,/ Semn ca-i face Dumnezeu/ Cuib la biata barza chioara." - Radu Sergiu Ruba
Cărți,multe cărți.
