Lansat în anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanţi poeţi români ai ultimelor decenii, foarte personal, stăpînind peste un teritoriu al lui şi numai al lui: metapoezia. Încă de la început, scria Poem după Poem (titlul pe-atunci predilect) pentru a obţine efecte de profunzime, de surpriză, de mister din reflecţia fulgurantă asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei. Se vedea – pe de altă parte – încă de atunci implicarea existenţială în reflecţia textuală, pasiunea, „visceralitatea”. Volumele ulterioare au mers pe aceeaşi combinaţie, adîncind patetismul şi „umanizînd” metadiscursul poetic. De la formula concentrării maxime, de tip haiku, autorul a deviat şi spre mai ample extensii, mergînd pînă la secvenţe de proză eseizantă, „haşurînd” pagina, căutînd sensuri în albul ei acoperit cu negre şire. Poate că vor fi existat dintotdeauna, însă au devenit în ultimele cărţi mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esenţială. Ion Bogdan Lefter
Cărți,multe cărți.
