Opera poetica

In grupul protagonistelor optzeciste, Elena Stefoi este cea mai putin „imaginativa” si cea mai putin dispusa la fiziologizarea angoaselor, dar, in schimb, cea mai iritata moral si cea mai potrivita pentru transcrierea nud „realista” a notatiilor si pentru intelectualizarea afectelor. Asta face ca poezia ei sa fie mai putin viscerala, sa rascoleasca mai putin prin straturile materialitatii propriu-zise si sa-si satisfaca nevoia de concret mai degraba printr-o sistematica materializare a abstractului, decit printr-o imaginatie aventurata direct in elementar. Dar, totodata, animata in primul rind de trauma morala, sa aiba o atitudine mai unitara, mai lineara chiar, concretizata (si) in cicluri atitudinale care traverseaza volumele si se completeaza de la unul la altul. - Al. Cistelecan Fragment din cartea "Opera poetica" de Elena Stefoi "Vom face masuratori Alta bucurie pentru maxilarele bine oranduite ale acestui rai labartat: neputinta se zbenguie pe cerul gurii tale si niciun zgomot nu face. Frumoasa ca un abis in bataia pustii. Fara scrasnete, fara vesminte patetice. Desigur, niciodata cu febra. Si ce daca e duminica? Vom aduce probe, vom face masuratori stabilind proportia de aur a unui esec oarecare. E timpul sa creasca un pom fructifer De prea multa viata capul tau e asemeni unei lungi convorbiri telefonice cu istoria. N-au decat, amintirile gurese, sa se ingrijeasca de flacoanele lor cu otravuri. In arsita generala, fara azotati si fara fosfati, direct pe constiinta e timpul sa creasca un pom fructifer."