Sunt poeţi sau simpli versificatori pentru care constrângerile prozodice ale textului, artificiul tehnic și rima insolită reprezintă totul. Şerban Foarţă este exemplul cel mai bun. Pentru Ioan Es. Pop, ca și pentru celălalt exponent al generaţiei ’90, Cristian Popescu, acestea nu aduc decât o limitare, fără justificare, a poeziei, datoare să-și creeze și să impună propriile reguli. Indiferent la convenţionalismul clasicist și la tiparele consacrate de o lungă tradiţie, autorul „nouăzecist“ desfiinţează barierele dintre genurile literare, făcând ca discursul liric și cel epic să se amestece până la indistincţie. Poemul prozastic sau proza poematică vor aspira și praful prozaismului, obţinând din registrele comunicării obișnuite și din piesele uzate ale limbajului „de zi“ o lirică aparent brută; de fapt, mai subtilă, ascunzându-și sau chiar anulându-și retorica.Daniel CRISTEA-ENACHE
Cărți,multe cărți.
