?In 1994, cand a izbucnit pe piata ieudul fara iesire, cei mai multi dintre noi inca ne aflam incrancenati in utopia schimbarilor social-politice radicale. Atunci, Ieudul lui Ioan Es. Pop, ca si figurile Mortii in poetica lui Cristian Popescu, au surprins copios, intr-un mod oarecum visceral, as zice, tocmai prin caracterul de exceptie, funebru-stralucitor. Ieudul lui Ioan Es. Pop a impresionat, a avut o reala forta de impact la critica literara, dar nu a facut scoala, nu a iradiat. Era foarte greu, intr-atata era de coplesitoare vana poetica prin care locul-neloc (satul, caminul de nefamilisti, camera cavou, carciuma ca iad ritualic) devine emblema a sfarsitului continuu, generator de himere cosmaresti.
Este limpede ca 1994, 1996 si 1999 - ieudul fara iesire, porcec si pantelimon 113 bis - configureaza o geografie hipnotica a mortii vii si a agoniei ca traire substantiala. O harta a suferintei expiatorii de unica forta si frumusete in poezia noastra de dupa 1989.
Ma intreb: oare se poate merge mai departe? Unde? Si cum?? Dan C. Mihailescu
Cărți,multe cărți.
