?Pe «experimentalistul» Grosan, literatura facuta din pre-texte incepe prin a-l fascina si sfarseste prin a-l panica. Personajele sale nu se simt tocmai bine ca «fiinte de hartie», inchise intr-un destin strict textual. De aici, gravitatea subiacenta, amaraciunea tonului atunci cand cultura tradeaza existentialul, ba chiar i se substituie, oferindu-se ca fundament.
Jocul, experimentul, manevrarea inteligenta a intertextelor, ironia sunt elementele din care isi trage sevele, in regim diurn, proza scurta a lui Ioan Grosan. Reversul lor nocturn este amaraciunea, o cristalizare a melancoliei. O amaraciune atat a personajelor, care nu inceteaza sa suspine dupa inocenta pierduta, cat si a autorului, care tanjeste la randu-i si fara incetare dupa unitatea fiintei.?, Nicoleta Clivet
Cărți,multe cărți.
