Alaturi de Mircea Nedelciu, Ioan Grosan este cel mai important prozator (caror li s-a alaturat mai tarziu poetul Mircea Cartarescu) al generatiei optzeci. Volumele sale de proza scurta Caravana cinematografica, Trenul de noapte, Scoala ludica, Planeta mediocrilor, urmate de romanul O suta de ani de zile la portile Orientului (un fel de Levantul in proza al postmodernismului romanesc) au devenit volume de referinta pentru literatura romana din ultimele decenii ale secolului XX. Darul narativ, cu totul deosebit, de a crea impresia lejeritatii facerii textului (precum povestitorul arhetipal, care nareaza mai mult de dragul spusului, decat de grija tramei), conduce la obtinerea unui produs natural, usor digerabil. Astfel incat cititorul il consuma fara niciun efort, indiferent daca e vorba de o istorie inedita, amuzanta in sine, ori este parafraza unui text arhicunoscut din literatura lumii. De altfel, chiar si acest volum, care parca spune istorii si nu se joaca, precum alta data, de-a li
Cărți,multe cărți.
