„O carte densă, în care Vintilă Mihăilescu a îndesat, cu grijă însă, atît gîndurile lui, fiind el însuşi propriul său psihanalist, cît şi tot ce a căutat (cu o ambiţie demnă de cel mai onest şi harnic cercetător) să ştie încercînd să înţeleagă ce sînt viaţa, boala şi moartea. O întreprindere la care nu s-ar fi angajat dacă nu ar fi avut ghinion – căci boala este un mare ghinion, care l-a adus în situaţia de a pătrunde într-un univers complicat, inedit: spitalul. Pe care, dincolo, dar şi în paralel cu autoanaliza lui, a încercat să-l vadă, să-l descifreze cu ochii observatorului social, evidenţiind relaţii dictate de statutul celui spitalizat, de reacţiile sale, dar şi de mecanismele de apărare – ale lui şi ale celor care-l înconjoară, familie, prieteni, doctori, colegi de suferinţă. Această carte, care ne priveşte pe fiecare dintre noi, este scrisă de cineva care s-a uitat fix şi încăpăţînat în ochii vieţii şi, plecîndu-se elegant în faţa misterelor ei, aduce un minunat omagiu condiţiei umane.” (Aurora Liiceanu)
Cărți,multe cărți.
