Imparatia si gloria. Pentru o genealogie teologica a economiei si a guvernarii

Giorgio Agamben Imparatia si gloria. Pentru o genealogie teologica a economiei si a guvernarii.(Homo sacer II, 4) din introducere: Acest studiu isi propune sa analizeze modurile si motivele pentru care puterea a ajuns sa ia in Occident forma unei oikonomia, adica a unei guvernari a oamenilor. Ca atare, el merge pe urmele cercetarilor lui Michel Foucault asupra genealogiei guvernamentalitatii, dar incearca totodata sa inteleaga ratiunile interne pentru care aceste cercetari nu au fost duse la bun sfarsit. Umbra pe care interogatia teoretica asupra prezentului o proiecteaza asupra trecutului trece aici cu mult dincolo de limitele cronologice pe care Foucault le-a trasat genealogiei sale, atingand primele secole ale teologiei crestine, care cunosc o prima, incerta elaborare a doctrinei trinitare sub forma unei oikonomia. A situa guvernarea in locus-ul sau teologic din oikonomia trinitara nu inseamna a incerca sa o explicam printr-o ierarhie de cauze, ca si cum teologiei i-ar reveni in mod necesar un rang genetic mai originar; ci inseamna, in schimb, a arata felul in care dispozitivul oikonomiei trinitare poate constitui un laborator privilegiat in care sa urmarim functionarea si articularea totodata interna si externa a mecanismului guvernamental. Intrucat aici elementele sau polaritatile in care se articuleaza acest mecanism apar, asa-zicand, in forma lor paradigmatica. Investigatia asupra genealogiei sau, cum se spunea odinioara, asupra naturii puterii in Occident, inceputa acum mai bine de zece ani prin Homo sacer, ajunge astfel la un nod decisiv in toate sensurile. Structura duala a mecanismului guvernamental, care in Starea de exceptie (2003) se manifestase in legatura dintre auctoritas si potestas, ia aici forma articularii dintre Imparatie si Guvernare si, in cele din urma, ajunge sa interogheze relatia insasi care initial nu fusese luata in considerare dintre oikonomia si Glorie, dintre putere ca guvernare si administrare eficienta si putere ca regalitate ceremoniala si liturgica, doua aspecte care au fost, in mod bizar, neglijate atat de filosofii politici, cat si de politologi. Chiar si studiile istorice asupra insemnelor si liturghiilor puterii, de la Peterson la Kantorowicz, de la Alf ldi la Schramm, au omis sa interogheze aceasta relatie, lasand deoparte chiar cele mai evidente intrebari: De ce puterea are nevoie de glorie? Daca ea e, in mod esential, puterea si capacitatea de a actiona si guverna, de ce ia forma rigida, incomoda si glorioasa a ceremoniilor, aclamatiilor si protocolurilor? Care este relatia dintre economie si Glorie? Aceste intrebari, care in sfera investigatiilor politice sau sociologice par sa nu admita decat raspunsuri triviale, odata redate dimensiunii lor teologice, ne-au permis sa surprindem in relatia dintre oikonomia si Glorie ceva precum structura ultima a mecanismului guvernamental al Occidentului. Analiza doxologiei si a aclamatiilor liturgice, a ministerelor si a imnurilor angelice s-a dovedit astfel mai utila pentru intelegerea structurii si functionarii puterii decat multe analize pseudofilosofice asupra suveranitatii populare, statului de drept sau procedurilor comunicative ce reglementeaza formarea opiniei publicesi a vointei politice. A identifica in Glorie misterul central al puterii si a interoga legatura indisolubila care o uneste de guvernare si de oikonomia poate parea o operatiune desueta. Dar cu toate astea, unul dintre rezultatele cercetarii noastre a fost tocmai ca functia aclamarilor si a Gloriei, in forma moderna a opiniei publice si a consensului, este in continuare in centrul dispozitivelor politice ale democratiilor contemporane. Daca media sunt atat de importante in democratiile moderne, nu e doar pentru ca ele permit controlul si guvernarea opiniei publice, ci mai ales pentru ca ele administreaza si distribuie Gloria, acel aspect aclamativ si doxologic al puterii care in modernitate parea disparut. Societatea spectacolului daca numim astfel democratiile contemporane este, din acest punct de vedere, o societate in care puterea in aspectul sau glorios devine indiscernabila de oikonomia si de guvernare. Faptul de a fi identificat in intregime Gloria si oikonomia sub forma aclamarii consensului reprezinta, astfel, prestatia specifica a democratiilor contemporane cu al lor government by consent, a carui paradigma originala nu este scrisa in greaca lui Tucidide, ci in latina arida a tratatelor medievale si baroce despre guvernarea divina a lumii. Dar asta inseamna ca centrul mecanismului guvernamental este gol. Tronul gol, acel hetoimasia tou thronou, care apare in arcele si absidele bisericilor paleocrestine si bizantine, este, in acest sens, simbolul poate cel mai pregnant al puterii. Aici tema cercetarii isi atinge limita si, totodata, implinirea ei provizorie. Si daca, asa cum se spune, in orice carte exista ceva precum un centru ascuns, cartea fiind scrisa pentru a ajunge la sau mai degraba pentru a fugi de el, atunci acest centru se gaseste in ultimele paragrafe ale capitolului 8. Contrar accentului naiv asupra productivitatii si muncii, care multa vreme i-a blocat modernitatii accesul la politica qua dimensiunea cea mai proprie a omului, politica este restituita aici inoperabilitatii sale centrale, adica acelei operatiuni care consta in a face inoperabile toate operele omenesti si divine. Tronul gol, simbol al Gloriei, e ceea ce trebuie profanat pentru a face loc, dincolo de aceasta, la ceva ce deocamdata putem abia evoca sub numele de zoe aionios, viata vesnica. Doar odata ce partea a patra a cercetarii, dedicata formei-de-viata si utilizarii, va fi incheiata, semnificatia decisiva a inoperabilitatii ca practica cu adevarat umana si politica va putea aparea in propria ei lumina. Giorgio Agamben (n. 1942), filosof italian. A studiat la Roma, Paris si Londra si a predat in Italia (la Universitatile din Macerata si Verona), Statele Unite ale Americii (la Universitatile Berkeley, California si Northwestern, Evanston) si Germania (la Universitatea Heinrich Heine din D sseldorf). In prezent, este profesor la Institutul Universitar de Arhitectura din Venezia, la Coll ge International de Philosophie (Paris) si la European Graduate School (Saas-Fee, Elvetia).