Pastratorul

”Puține sunt, în science-fictionul românesc, textele inspirate de istoria acestui pământ, iar cele referitoare la daci sunt și mai puține. Și poate să pară un lucru de înțeles: ce legătură au dacii cu temele principale ale literaturii science-fiction? Pe de altă parte, a existat probabil temerea din partea autorilor de a nu da apă la moară noilor teorii istorice referitoare la limba și cultura dacilor și a fi puși la zid de către mediul academic, cel atât de conservator – sau, și mai rău, de a fi etichetați ca nostalgici ai perioadei în care se vorbea cu evlavie despre statul dac unitar și centralizat pentru ca puterea de atunci să revendice istoricește dreptul la centralizare și totalitarism. Or, în realitate abia ultimii ani sunt cei în care anumite adevăruri ascunse despre strămoșii noștri au început să se releve: limba română nu e o limbă romanizată, dacii dispuneau de tehnologii care uneori le egalau pe cele romane, iar statul lui Burebista n-a fost un „stat centralizat”, ci un imperiu, unul care se întindea din nordul Mării Negre până în Europa centrală, și de la Danubiu, spre nord, până aproape de Marea Baltică. În romanul lui Mihai Cranta, asemenea lucruri sunt atinse doar tangențial. Acțiunea nu pornește din zilele noastre, ci dintr-o Românie așa cum ar putea, vai, să arate peste cincizeci de ani, una părăsită de majoritatea locuitorilor și repopulată în principal de asiatici. Eroul principal, Luca, face parte din minoritatea română a Craiovei, iar aventura întâlnirii cu Păstrătorul, Ursas, se desfășoară pe un versant muntos din Carpați, unde Luca hotărăște să-și petreacă un scurt concediu. Istoria Păstrătorului poate părea fabuloasă pentru cine n-a auzit niciodată de solomonari, dar e perfect credibilă când în ajutorul acesteia se adaugă o documentare deosebit de profundă a autorului privind epoca lui Burebista. Nu vreau să deconspir prea multe lucruri legate de acțiunea volumului; în principiu, cărțile bune trebuie citite, nu povestite, iar aceasta, sunt convins, își va găsi printre dumneavoastră fani entuziaști. Țin doar să subliniez că „inițiații” vor descoperi în paginile ei o mulțime de trimiteri subtile, iar neofiții o vor gusta ca pe o frumoasă carte de aventuri care merită devorată pe nerăsuflate.”