Cartea lui Giorgio Agamben propune reconstrucţia exemplară a patru capitole fundamentale ale culturii europene: ideea de melancolie de la părinţii Bisericii la Sigmund Freud („Fantasmele lui Eros“); opera de artă faţă în faţă cu dominaţia mărfii („În lumea lui Odradek“); fantasma în poezia de dragoste din secolul al XIII-lea („Cuvântul şi fantasma“); forma simbolică din secolul al XVI-lea până la apariţia semiologiei („Imaginea perversă“). Cele patru demersuri îşi au originea într-o perspectivă unitară, care vizează determinarea locului ocupat de cultura omului în încercarea de a surprinde un obiect prin excelenţă evanescent, şi sunt purtate după o metodă care îngemănează acribia filologică cu critica filozofică. „Actul creaţiei nu este, cum afirmă edulcorata reprezentare obişnuită, un proces care porneşte de la putinţă către act spre a se epuiza în acesta, ci conţine în miezul său un act de de-creaţie, în care ceea ce a existat şi ceea ce n-a existat sunt restituite unităţii lor originare din mintea lui Dumnezeu, iar ceea ce putea să nu existe şi a existat se risipeşte în ceea ce putea exista şi n-a existat. Această de-creaţie este, propriu-zis, viaţa operei, ceea ce face posibilă lectura, traducerea şi critica, prin care de fiecare dată încercăm să repetăm opera. Tocmai de aceea însă actul de de-creaţie îi scapă mereu oarecum printre degete autorului, în pofida oricărei perspicacităţi ironice, numai aşa i se îngăduie să scrie în continuare.“ (Giorgio AGAMBEN)
Cărți,multe cărți.
