Volumul apare acum în a doua ediţie complet transformat, ilustrat cu multe desene şi picturi ale autoarei, majoritatea de dimensiunile originale, e o carte – album. Ea nu poate fi clasată într-un singur gen literar sau plastic ci apare ca o înşiruire de surprize în cuvinte şi imagini, cu o structură – cu sau fără voia autoarei – modernă. Tema principală este istoria casei copilăriei, de la construirea ei ca un cuib al familiei, la pierderea nedreaptă din anii comunismului şi până la recuperarea ei cu peripeţii şi, implicit, a generaţiilor care au locuit-o. Povestirea îşi schimbă mereu tempo-ul şi tonalitatea afectivă, trecând de la cursul molcom al amintirilor din copilărie la ritmul precipitat şi suspansul unui roman poliţist iar acţiunea se opreşte când şi când „stop cadru”pentru a lăsa loc unui gând, revelării unor legături dintre fapte sau unor meditaţii. Peste toate pluteşte zâmbetul amuzat al autoarei care nu şi-a pierdut o viaţă întreagă plăcerea de a descoperi mereu ceva nou şi pasionant şi care mărturiseşte că învaţă mereu cot la cot cu studenţii ei. Cheia cărţii se găseşte la finalul ei, în desenul ca o secţiune a unui copac, cu explicaţia: „Omul e ca un pom, care începe prin a fi un vlăstar subţire în jurul căruia fiecare an adaugă un cerc. Ca să trăiască, trebuie ca seva să circule prin toate tuburile deopotrivă, ca toată viaţa să rămână vii şi copilul şi tânărul din adâncuri deşi nu se mai văd la faţă”. Aşa se explică privirea clipei prezente cu ochiul proaspăt al copilului dar şi cu înţelegerea celui care a trăit povestea de la început, ca şi jocul cu timpul care dă farmecul deosebit al scrierii.
Cărți,multe cărți.
