Traim in era imaginii vizuale. Niciodata pana acum oamenii nu au vazut cu ochii lor tot ceea ce se spunea sau se scria (si se putea crede sau nu). Inconjurul lumii (pe care Jules Verne il imagina in sec. XIX ca pe un record, in 80 de zile) poate fi facut mult mai repede si usor, din fotoliu, la televizor sau pe ecranul computerului, care ne permit accesul peste tot: in lumea fiarelor salbatice, pe Luna sau in microcosmos.Imaginile de toate felurile, de valoare inegala si deseori nula, ne solicita atentia si ne devoreaza clipe pretioase de existenta. Pentru filtrarea grauntelor de aur din aceasta enorma revarsare de nisip nu avem la indemana decat sita impletita de fiecare pentru sine, fir cu fir, din certitudinile comunicarilor cu arta adevarata, traite in decursul anilor.Visul, crearea unei lumi imaginare, evadarea din real a fost deseori o salvare in epoci de constrangere. In Spania secolului XVII, saracia si teroarea au dat nastere unei ?practici? a trairii paralele, ilustrata de piesa lui Calderon de la Barca, Viata e vis si visul e viata. Probabil ca si in epoca actuala, post industriala, robotizarea indivizilor creeaza foamea de imaginar alimentata de TV.Visul ca proiect, oricat de indepartat, sau chiar inaccesibil, este vital pentru lamurirea scopurilor si intentiilor existentei, pentru motivarea si orientarea activitatilor practice. Dar in viata care i-a fost data, fiecare om poate, si trebuie, sa-si construiasca cu mainile lui propria catedrala, intrupata intr-o coliba, un pom, un copil sau orice alta infaptuire.
Cărți,multe cărți.
