Ecce Homo

„Îmi cunosc soarta. Cândva se va lega de numele meu amintirea a ceva monstruos – a unei crize cum nu a mai existat pe pământ, a celei mai profunde ciocniri de conştiinţe, a unei decizii conjurate împotriva a tot ceea ce se crezuse, se ceruse, se considerase sfânt până atunci. Eu nu sunt om, eu sunt dinamită.“ „„Cât de mult adevăr suportă, cât de mult adevăr îndrăzneşte un spirit? Aceasta a devenit pentru mine, în tot mai mare masură, unitatea de măsură a valorilor. Eroarea (credinţa în ideal) nu este orbire, eroarea este laşitate... Fiecare realizare, fiecare pas înainte în cunoaştere purcede din curajul, din duritatea faţă de sine însuşi, din puritatea morală faţă de sine însuşi... Eu nu resping idealurile, îmi pun pur şi simplu mănuşi în faţa lor... Eu vin din înălţimi pe care nici o pasăre nu le-a întâlnit în zborul ei, cunosc abisuri în care nu s-a rătăcit încă nici un picior de om. Mi s-a spus că e cu neputinţă să mi se mai lase din mâini o carte de-a mea odată ridicată – eu tulbur până şi odihna de noapte... Nu există în sensul acesta cărţi mai superbe şi în acelaşi timp mai rafinate.“ (Friedrich NIETZSCHE) FRIEDRICH NIETZSCHE, filozof al culturii, filolog, scriitor, una dintre figurile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844 la Röcken, lângă Lützen, în Germania, într-o familie de pastori luterani. După studii liceale la colegiul din Pforta, urmează cursurile universităților din Bonn și Leipzig, mai întâi la Facultatea de Teologie, apoi la cea de Filologie Clasică, avându-l ca profesor pe cunoscutul Friedrich Wilhelm Ritschl. Distingându-se, încă din timpul studiilor, ca un strălucit cercetător, Nietzsche este propus de Ritschl pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde ocupă, în 1869, un post de profesor. Din acea perioadă datează prietenia lui Nietzsche – el însuși muzician și compozitor – cu Richard Wagner, a cărui personalitate a avut asupra gândirii nietzscheene o influență substanțială. Decisivă a fost însă, pentru Nietzsche, întâlnirea cu filozofia lui Schopenhauer. În 1872 apare Nașterea tragediei din spiritul muzicii, studiu ce s-a bucurat de un deosebit ecou; între 1873 şi 1876 apar Considerații inactuale – o culegere de studii și reflecții filozofice. Începând cu 1876, starea sănătății sale se înrăutățește treptat, astfel încât, în 1879, renunță la postul de profesor, stabilindu-se alternativ în Elveția, la Sils-Maria pe valea Innului, în Italia și în sudul Franței, consacrându-se doar scrisului. Din 1878 datează Omenesc, prea omenesc, iar în 1881 apare Aurora. Gânduri asupra prejudecăților morale. În 1882 publică Ştiința voioasă, urmată de Așa grăit-a Zarathustra (1883–1884), Dincolo de bine și de rău (1886), Despre genealogia moralei (1887), precum și de noi ediții ale lucrărilor anterioare. În 1889 apare Amurgul idolilor. În același an, Nietzsche, grav bolnav psihic, este internat în diferite clinici. După câteva intervale de remisiune, în care se ocupă de reeditări, de traduceri din operele sale și de corespondență, se stinge din viață în 1900, la Weimar.