Bushido. Codul Samurailor

Bushido, Codul samurailor este o incercare de a dezvalui una din minunatele fete ale sufletului japonez. Nu stim de unde a venit acest popor in arhipelagul pe care il populeaza in prezent. Sa fi venit din insulele sudului ca o ramura a rasei malaeze sau din continentul asiatic ca un membru al marii familii mongole? Antropologia si lingvistica n-au dat pana in prezent un raspuns decisiv. Cert este ca stramosii lui s-au instapanit peste cele mai mult de patru mii de insule din timpuri preistorice; si-au durat cu "darzenia de bronz" a caracterului lor o lume in care si-au plantat ciresii, templul si caminul, pe un pamant bantuit de taifunuri, zguduit de cutremure, invapaiat de vulcani, si au dat lumii, prin urmasii lor, o civilizatie ce ne starneste admiratia. Din randul acestor fii ai soarelui s-au ivit samuraii. Samuraii reprezinta o clasa sau o casta de razboinici intemeiata pe la sfarsitul secolului al XII-lea, in plin feudalism medieval, intr-o perioada de inceput a shogunatului Kamakura. Selectia samurailor se facea pe criterii severe in privinta calitatilor fizice si sufletesti ale luptatorului. Bushido, codul principiilor morale ale acestor cavaleri, incorpora in concept aceste "table ale legii" care preexistau in inimile lor. Sursele acestui cod sunt profund religioase: shintoismul si budismul Zen. Disciplinele fizice: scrima (ken-jiu-tsu), tragerea cu arcul (kiu-jiu-tsu), judo, jiu-jitsu, manuirea evantaiului de fier de razboi (tes-sen), aruncare sulitei (nagotana), au fost transformate de maestrii de lupta, adepti ai budismului zen, in discipline ale spiritului menite sa dezvolte in discipol vointa, puterea de concentrare si stapanirea de sine. Sabia, sufletul samuraiului, era un lucru spiritual. Razboinicii care dovedeau insusiri superioare erau initiati in tehnicile ezoterice ale acestor discipline, tehnicile de lupta devenind totodata mijloacele de desavarsire interioara si cai ce duc la iluminare (satori). Samuraiul ducea o viata simpla si sobra, ascetica si care semana mult cu cea a calugarilor; unii luptatori chiar imbracau rasa de calugar peste armura si isi radeau capul. Invataturile religioase si preceptele inteleptilor chinezi le-au substantializat sufletul in care impacarea cu soarta, detasarea de cele lumesti, seninatatea in fata mortii, dragostea de glie, pietatea filiala, devotamentul pentru Daimyo sau Shogun se invedereaza ca sublimul rod. Ratiunea de a fi a samuraiului era de a suferi pentru binele altuia si crezul lui se traducea, in ultima analiza, in supremul gest: acela de a muri pentru altul, a fi credincios celui pe care il slujesti pana la moarte, si mai mult, a-l "urma in moarte" (junshi). Nu putem sa nu simtim in aceasta maretia "sufletului japonez" (Yamato Damashi), suflet pe care il pot exprima atat de fericit gingasa floare de cires si teribila sabie de samurai.