Omul epocii noastre a ajuns să fie lipsit de apărare în faţa excesului de posibilităţi cu neputinţă de refuzat, care îi sînt puse la dispoziţie de progresul tehnologic şi de reţelele de socializare, neavînd nici un criteriu conceptual clar, care să îi permită să reflecteze asupra lui însuşi, pentru a se afirma astfel pe el însuşi. Noua fenomenologie îşi propune să îi vină în ajutor, făcîndu-i accesibilă această posibilitate, cu ajutorul unor concepte care trebuie să fie incisive şi percutante, fără să fie însă rigide. Relevanţa acestei sarcini ce revine noii fenomenologii devine evidentă abia la o privire retrospectivă asupra ambiguităţii ce a caracterizat, de-a lungul timpului, modul în care omul s-a înţeles pe sine şi lumea sa în spaţiul european. (Hermann Schmitz) Născut în 16 mai 1928, la Leipzig, Hermann Schmitz este un cunoscut filozof german, întemeietorul noii fenomenologii. În 1955 obține titlul de doctor în filozofie, cu o lucrare despre Goethe, iar în 1958 devine asistent al Seminarului Filozofic din Kiel, unde își obține habilitarea cu o lucrare despre Hegel. Din 1971 pînă în 1993, ocupă postul de profesor în cadrul aceluiași Seminar din Kiel. Lucrarea sa fundamentală, Sistemul filozofiei, publicată în zece volume între 1964 și 1980 are drept punct de plecare experiențele cotidiene, nemijlocite de viață, propunînd o abordare care, deși tributară fenomenologiei tradiționale, își propune să o depășească pe aceasta în unele aspecte fundamentale, inclusiv în felul în care este definit însuși conceptul de fenomen.
Cărți,multe cărți.
