Definiţia imaginii este paradoxală. Ea arată inaparentul, face imagine tocmai din ceea ce nu se arată, dezvăluie evidenţa a ceea ce nu sare în faţa ochilor zdrobind privirea cu preaplinul impactului vizual. De aceea imaginea, arătând, se arată în acelaşi timp drept o deschidere, asigurând condiţia posibilităţii de a se arăta şi făcând din arătare nu doar inerenţa fiinţării fenomenale ci şi condiţia de aprehensiune a fiinţei, invizibilul însuşi care se arată prin actul fiinţării. Şi de aceea imaginea este deopotrivă poetică, adică făcătoare şi donatoare a sensului cuprins în ceea ce se arată în câmpul imaginal, şi apofatică totodată pentru că nu arată decât o condiţie, o posibilitate, o putinţă înscrisă în adâncimea inaparentă, numită aici sensul originar, care survine odată cu vizibilitatea revelată de imagine. Poetica imaginii este pe cât de necesar pe atât de adevărat o iniţiere în fenomenologia inaparentului. Nu mai puţin însă, ea este şi o poetică în sine, aceea a actului filosofic pe care Dorin Ştefănescu îl împlineşte cu fineţea proprie artei sale de a scrie transparent, exact aşa cum lumea se oglindeşte în privirea şi în gândirea sa. Anca Vasiliu
Cărți,multe cărți.
