„Identificând, încă din 1999, prin cartea de față, Politicile naturii, faptul că științele care ar trebui re-asociate politicii pentru a crește gradul, dacă nu chiar nivelul de democrație al acesteia, ar trebui să aibă ca obiect „ultim” „mutația climatică”, degradarea continuă a condițiilor de perpetuare a vieții pe Terra, și continuând, sau concentrându-și reflecția și acțiunea, creația, acum, după douăzeci de ani, tocmai pe această linie (pe care am putea-o numi, pe urmele lui Jacques Derrida, a „ospitalității absolute”), centrând, altfel spus, ca „rău prim” absolut, atât știința democratizată, cât și politica devenită științifică tocmai prin „logodirea” ei cu o știință democratizată „procedural”, deschisă (spre multiplicitatea și diversitatea cunoașterilor), pe „mutația climatică”, Latour vorbește din însăși inima actualității. Și o face propunându-ne nu să visăm să „decolăm” spre alte lumi (pe Marte, acum, e înghesuială de „rovere”), ci să „reaterizăm” pe Pământ, să redevenim „pământeni” și „tereștri”, deschizându-ne spre Cosmos, dar dinspre Pământ și, mai ales, pe Pământ, spre biodiversitatea cu adevărat cosmică, dar atât de fragilă, infimă, pe care viața-împreună continuă, tocmai, neobosit, s-o producă. Lumea însăși a devenit, în momentul de față, prin pluralitatea ei vie, latouriană.” (Bogdan Ghiu)
Cărți,multe cărți.
