Suntem scufundați în zgomot. Și acest zgomot este de nestins. Un zgomot exterior, care este chiar lumea însăși, și interior produs de propriul nostru corp viu. Locuim în zgomotele lumii, nu putem închide ușa să oprim țipetele, și evoluăm înfășurați în această hulă incalculabilă. Suntem calzi, înflăcărați de viață, iar cuptoarele acestui extaz temporar emit tumultul neîncetat al continuei lor funcționări. De cum se sting aceste surse, moartea se instalează sub formă de unde plate. Plate pentru înregistrare, plate pentru urechile închise. La început este zgomotul, zgomotul nu încetează. El este revelația haosului, înțelegerea dezordinii, singura noastră legătură cu distribuția împrăștiată a lucrurilor. Auzul este deschiderea noastră eroică la tulburare și difuzie, ceilalți receptori ne asigură ordinea sau, dacă nu o pot oferi sau recepta, se închid imediat. Zgomotul ne asigură că suntem scufundați în fluctuație, că suntem plini de ea. El ne alungă din haos, prin oroarea pe care ne‑o inspiră, ne aduce, ne cheamă la ordine.
Cărți,multe cărți.
