Un examen fie si sumar al epocii pe care tocmai o traversam ar fi suficient pentru a constata caracterul paradoxal, de nu chiar contradictoriu al fenomenologiei sale religioase. Intr-adevar, dupa caderea regimurilor atee din Europa de Est, Occidentul s-ar fi asteptat, poate, sa descopere aici o populatie complet secularizata, insensibila la valorile vietii religioase traditionale. Or, departe de a fi ?separate? de stat, asa cum s-ar fi cerut intr-o societate declarat moderna si atee, bisericile crestine orientale - cea ortodoxa romana, de pilda - reusisera sa obtina din partea autoritatilor comuniste statutul de ?functionar public? pentru preotii lor si pe acela de ?ferma agricola? sau ?zootehnica? (dupa caz) pentru manastiri. In mod analog, departe de a fi niste simpli prozeliti intratabili ai noii ?religii fara de Dumnezeu? care era ateismul, fruntasii comunisti - multi dintre ei aflati la prima generatie de citadini - continuasera in tot acest timp sa-si boteze copiii pe ascuns, adica pe la manastiri, pentru ca, drept recompensa, sa contribuie cu fonduri special alocate de la buget la amenajarea acestor ?ferme? si a cailor lor de acces, botezate, la randu-le, drept ?drumuri forestiere?. Din acest punct de vedere, comunismul ideologic parea sa fi avut o realitate pur nominala. Orientul, pe de alta parte, s-ar fi asteptat, poate, si el sa descopere o Europa de Vest intesata nu doar de institute si biblioteci teologice - de unde ne procuram, adesea, daca nu chiar cartile, macar copiile lor - ci si de tot pe atat de numeroase manastiri, menite a pastra, nestinsa, flacara pretioasa a meditatiei. Stim, insa, astazi, ca secularizarea a afectat intr-o asemenea masura Occidentul incat criza vocationala - cea preoteasca si cea monahala, deopotriva - s-a dovedit a li un handicap foarte serios, aproape de netrecut.
Cărți,multe cărți.
