Filozofia in epoca tragica a grecilor

?Cu Platon incepe ceva cu totul nou: sau, cum se poate spune cu egala indreptatire, incepand cu Platon constatam ca le lipseste filozofilor un anume lucru esential, in comparatie cu cei integrati in acea Republica a Geniilor cuprinzandu-i pe cei care au trait intre Thales si Socrate. Cine vrea sa formuleze o apreciere defavorabila despre acesti maestri vechi ii poate socoti unilaterali, iar pe epigonii lor, in frunte cu Platon, multilaterali. Mai corect si mai onest ar fi sa-i intelegem pe acestia din urma ca fiind niste caractere hibride ale filozofiei, si pe cei dintai ca fiind tipurile pure.??Sunt unii care cred ca exista o providenta anume a cartilor, o fatum libellorum; dar asta ar insemna ca e o providenta rauvoitoare cea care a gasit cu cale sa ne rapeasca pe Heraclit, minunatul poem al lui Empedocle, scrierile lui Democrit, pe care anticii il socoteau egalul Lui Platon si care il depaseste pe acesta in ingenui tate, si ni i-a impins in maini, ca o compensatie, pe stoici, pe epicurei si pe Cicero. Probabil ca partea cea mai magnifica a gandirii grecesti si a expresiei sale in cuvinte s-a pierdut pentru noi; o soarta care nu are de ce sa-l mire pe cel ce-si aminteste de destinul nefericit al lui Scotus Eriugena sau al lui Pascal, si care se gandeste ca, pana si in secolul nostru luminat, prima editie a Lumii ca vointa si reprezentare a lui Schopenhauer a fost transformata in maculatura.? - Friedrich Nietzsche