Teoria estetica

Theodor W. Adorno (1903 - 1969), reprezentant al Scolii de la Frankfurt, face parte dintre autorii de prim rang prea putin cunoscuti in Romania. Vasta opera a filosofului, sociologului, muzicologului si componistului german a exercitat in perioada postbelica o influenta uriasa in Germania, dar si in afara ei. Tatal sau fiind evreu, Adorno este nevoit sa emigreze in SUA dupa venirea la putere a national-socialistilor. Se intoarce in Germania dupa razboi, profilandu-se ca unul dintre cei mai subtili si acerbi critici ai culturii. Printre cele mai insemnate opere ale sale se numara Dialektik der Aufklarung (Dialectica luminarii - 1947), scrisa impreuna cu Max Horkheimer, Minima moralia (1951) si Negative Dialektik (Dialectica negativa - 1966). Teoria estetica ofera o reflectie complexa asupra operei de arta in epoca moderna, scrutand sarcinile si aporiile cu care se vede ea confruntata, precum si criza artei astazi. Pentru Adorno, autori paradigmatici ai modernitatii sunt A. Schonberg, S. Beckett, dar si F. Kafka, Ch. Baudelaire s.a. Arta este in viziunea lui Adorno atat autonoma, cat si fapt social. Daca se dispenseaza de una dintre aceste laturi, ea devine inevitabil falsa, de unde se vede si caracterul normativ al esteticii adorniene. Spatiul aparentei estetice constituie o promisiune a fericirii si concilierii. In acelasi timp, arta conserva intr-insa tensiunea si non-concilierea, altfel ea s-ar transforma intr-o utopie amagitoare si in ideologie. Lui Hegel, filosoful identitatii, Adorno ii opune neobosit aspiratia de a salva non-identicul din ghearele unei societati care inregimenteaza pentru scopurile sale constiinta individuala si distruge farmecul naturii.