Mărturiile din acest volum sunt un element indispensabil în încercarea (poate fără sorți de izbândă) de a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat în penitenciarul Pitești între 1949 și 1951. Ne lipsește de prea multe ori exercițiul de a-l asculta pe cel de lângă noi, mai ales atunci când nu îi împărtășim opiniile. Dar dialogul este esențial pentru a ne reconcilia cu trecutul, atât cel individual, cât și al societății noastre, încă profund influențată de traumele comunismului. Cartea reunește 17 dialoguri tulburătoare despre destine personale și colective în fenomenul Pitești, văzut din perspectiva celui care își expune trauma. Întrucât niciunul dintre cei intervievați nu se mai găsește azi printre noi, ele sunt, totodată, ultimele cuvinte ale acestor nefericite personaje ale istoriei. „Toate aceste personaje au fost oameni în carne și oase, cu idei și sentimente, cu merite și greșeli, cu înălțări și prăbușiri. În fond, sunt oameni ca noi (uneori mai buni decât noi), aruncați într-un context istoric îngrozitor și obligați la decizii la fel de îngrozitoare: să îi fac rău celuilalt sau să mă sacrific eu? Să fie torturat colegul meu sau să îndur eu totul? Cine să moară: eu sau altul? Repersonalizarea și reumanizarea martorilor au fost motivele care m-au determinat să aleg această structură atipică a cărții, de discuții (re)povestite și împănate cu amintirile mele la fel de subiective.“ - Alin Mureșan
Cărți,multe cărți.
